Noua lege a carantinării și izolării obligatorii!!!

Legea 136/2020 ofera posibilitatea autorităților să oblige persoane suspecte sau bolnave cu un virus transmisibil să stea, pentru o perioadă de timp, acasă sau chiar să fie internate obligatoriu în spitale, cu scopul declarat de a se preveni răspândirea virusului respectiv. Aceste măsuri pot fi contestate în instanță și să se obțină desființarea lor.

Legea nr. 136/2020 a intrat in vigoare de marți, 21.07.2020, și permite autorităților să dispună carantinarea tuturor persoanelor suspecte de un virus contagios sau chiar izolarea, în scopul prevenirii răspândirii unei boli transmisibile. Carantinarea și izolarea implică obligarea persoanelor vizate să rămână închise în casă sau să fie internate în spital pentru o perioadă de timp. Aceste sunt măsuri ce restrâng libertatea persoanelor carantinate sau izolate. Deasemenea discutăm de o lege cu caracter general, aplicabilă la situații unde nu se cunosc suficiente date despre virusul ce poate exista într-o comunitate. Astfel, riscul de abuzuri sau de aplicări incorecte ale legii, chiar dacă involuntare, este mare. De aceea, este foarte important pentru persoanele carantinate sau izolate să poată contesta măsurile în instanță.

Persoanele față de care sunt emise acte administrative prin care se dispune carantinarea sau izolarea lor pot să ataca aceste acte la:

  • judecătoria în a cărei rază domiciliază sau își au reședința sau, după caz;
  • la judecătoria în a cărei circumscripție este situat spațiul sau unitatea sanitară în care sunt carantinate sau, după caz, izolate. După cum se poate vedea, o persoană poate să conteste măsura de carantinare sau izolare indiferent de locul unde a fost dispusă: la domiciliul, reședința acelei persoane ori într-un spital.

Procedura de contestare:

  • contestația poate fi introdusă în cel mult 24 de ore de la momentul comunicării deciziei. Măsura de carantinare/izolare va înceta doar dacă cererea reclamantului va fi admisă și va avea loc doar de la momentul pronunțării. Chiar dacă măsura instanței de fond poate fi atacată cu apel, ea este executorie de la pronunțare. Așadar, o măsură favorabilă îi va permite persoanei vizate să părăsească locul de carantinare/izolare. În același timp, există o altă procedură specială pentru acele persoane care sunt izolate, inițial, pentru 48 de ore (legea este astfel structurată că, mai întâi, persoanele pot fi internate pentru cel mult 48 de ore – fie cu acordul lor, fie fără acel acord – și, ulterior, această măsură se poate prelungi, dacă se constată că riscul transmiterii bolii se menține și după acele 48 de ore) și care vizează strict acele 48 de ore. În această situație, instanța se pronunță în 24 de ore de la sesizare (nu 48, ca mai sus). De asemenea, aici nu este posibilă amânarea pronunțării și nu este posibilă atacarea, cu apel, a soluției instanței. 
  • persoanele care contestă măsurile nu vor trebui să plătească taxă de timbru;
  • dacă reclamantul nu își poate permite un avocat, acesta va fi asistat de unul din oficiu.
  • soluționărea contestației trebuie să aibă loc de urgență și cu precădere. Legea nr. 136/2020 prevede că instanța trebuie să pronunțe o soluție în cel mult 48 de ore de la momentul sesizării acesteia. Este permisă amânarea pronunțării, o dată, cu maximum 24 de ore, însă redactarea hotărârii trebuie să se facă în aceeași zi.
  • hotărârea poate fi atacată cu apel (care trebuie făcut în cel mult două zile), însă termenul de soluționare este de 24 de ore de la sesizare, cu posibilitatea unei prelungiri similare celei de mai sus – cu cel mult 24 de ore. 
  • vorbim de două proceduri diferite:  cea specială și menționată mai sus, aplicabilă exclusiv primelor 48 de ore în care se dispune măsura inițială a izolării și unde se fac testele pentru a se decide prelungirea sau nu a măsurii si cea menționată inițial, care permite inclusiv apelul soluției instanței de fond, și care se aplică perioadei ulteriorare celor 48 de ore (pentru măsura izolării) și se aplică și măsurilor de carantinare.
  • pentru atacarea actelor ce vizează mai multe persoane nedeterminate cum sunt ordinele șefului Departamentului pentru Situații de Urgență sau ale unei persoane desemnate de acesta procedura este diferită. Astfel de ordine trebuie atacate la curtea de apel, secția de contencios administrativ și fiscal, în a cărei rază teritorială se află sediul autorității emitente.  În esență, orice persoană care consideră că i-au fost vătămate interesele sau drepturile printr-o astfel de măsură poate s-o atace. Termenul în care poate fi introdusă acțiunea este de cinci zile de la momentul publicării măsurii în Monitorul Oficial sau de la momentul la care persoana în cauză a aflat de măsură, în situația nepublicării. Soluția instanței trebuie să vină în cel mult 15 zile de la momentul sesizării acesteia. Și aici poate fi amânată pronunțarea cu maximum 24 de ore, iar motivarea hotărârii se face în cel mult 48 de ore de la pronunțare. Hotărârea poate fi atacată la Înalta Curte de Casație și Justiție în cel mult două zile de la comunicarea soluției curții de apel, iar Înalta Curte trebuie să se pronunțe în cel mult cinci zile de la sesizare. În cazul actelor administrative normative, cum sunt cele de mai sus, nu este posibilă suspendarea efectelor acestora, cum există posibilitatea în privința altor acte administrative, în mod normal.

Serviciile juridice prestate de avocaţi nu sunt scumpe!!!!!

Chiar dacă vorbim despre un onorariu fix, orar sau procentual, acesta este stabilit in functie de mai criterii si clar angajarea unui avocat presupune o cheltuială destul de mare în bugetul oricărei persoane.

Haideţi să vedem câteva dintre principalele motive:

1. AVOCATUL ÎNCASEAZĂ ONORARIUL O SINGURĂ DATĂ, DAR PROCESUL POATE DURA ANI ÎNTREGI. Este important de înţeles de la bun început că munca unui avocat se desfăşoară în timp pe o perioadă destul de îndelungată, uneori mai mult de 12 luni pentru un singur caz aflat în lucru. Munca unui avocat nu se limitează la o oră de consultanţă juridică, redactarea unui act sau a unei notificări. Un dosar presupune consultanţă juridică nelimitată într-o perioadă nedeterminată, redactarea tuturor actelor şi a cererilor, reprezentarea în instanţă la toate termenele, depunererea actelor s.a.m.d.

2. AVOCATUL NU REDACTEAZĂ O SIMPLĂ CERERE, CI ARE DE GESTIONAT UN DOSAR ÎNTREG. Orice acţiune judiciară începe cu o cerere, dar în niciun caz nu se limitează la aceasta. O acţiune judiciară relativ amplă poate dura câteva zile sau chiar săptămâni pentru a fi redactată, ţinând cont şi de tot studiul de caz pe care avocatul trebuie să-l facă înainte de a începe să conceapă efectiv conţinutul cererii (legislaţie naţională, europeană, practică judiciară, doctrină de specialitate etc.). Urmează apoi depunerea dosarului, formularea întâmpinărilor sau a răspunsurilor la întâmpinare, prezentarea la termene (unele dintre acestea durează şi o zi dacă şedinţa este aglomerată), administrarea probelor (cu siguranţă, dacă sunt martori şi interogatorii, ziua este rezervată acelui dosar), formularea concluziilor, a precizărilor, motivarea, contestarea hotărârii, dacă este cazul. Toată această muncă trebuie cuantificată aprioric pentru că nu prea obişnuim să facem un calcul defalcat pentru fiecare act în parte – acest lucru ar duce cu adevărat la nişte sume exorbitante.

3. AVOCATUL ARE CHELTUIELI PE CARE TREBUIE SĂ LE SUPORTE DIN ONORARIILE ÎNCASATE. Pe lângă impozitul pe profit, CASS şi cheltuielile lunare de personal, spaţiu, logistică, avocatul mai datorează şi 11% din venitul său BRUT (deci din încasări), lună de lună, Casei de Asigurări a Avocaţilor + cotele către baroul din care face parte. Prin urmare, o bună parte din venitul lunar al unui avocat este alocat auto-finanţării propriului cabinet. Avocatura nu este susţinută în niciun mod de la bugetul de stat (cu excepţia avocaţilor din oficiu – valabil pentru cei care prestează astfel de servicii). În rest, un avocat este propriul său manager, contabil, administrator şi sponsor, toate în acelaşi timp.

4. AVOCATUL GESTIONEAZĂ SITUAŢII RISCANTE. Avocatul este medicul care, în loc de bisturiu, are în mână un stilou. Avocatura este o profesie stresantă, iar responsabilitatea este enormă.În momentul în care un avocat îşi sfătuieşte clientul într-un anume fel, rezultatele pot depinde în totalitate de sfatul său.Avocatura este o profesie asumată, căci viitorul clientului poate fi decis de strategia adoptată de către avocatul său. Avocatul răspunde pentru tot ceea ce face, inclusiv pentru malpraxis.Un simplu act sau un simplu sfat poate face diferenţa dintre închisoare şi libertate, sărăcie şi bogăţie, disperare şi extaz.Pentru a putea decide în tihnă ce strategie să adopte, un avocat are nevoie de timp şi linişte. De aceea, acest serviciu nu poate fi unul ieftin.

5. PENTRU A AJUNGE AVOCAT TREBUIE SĂ MUNCEŞTI ANI DE ZILE. Nimeni nu se naşte avocat şi nici nu devine avocat peste noapte, chiar dacă aşa pare uneori. In spatele titulaturii de avocat stau anii de şcoală, de pregătire, dar şi de muncă asiduă. Nu există niciun curs de formare a avocaţilor care să îi înveţe efectiv cum se face avocatura. Cu toţii învăţăm singuri, din greşeli, din încercări eşuate, din muncă şi perseverenţă. De aceea, costul angajării unu avocat are în spate şi toată munca depusă de acesta pentru a deveni un avocat bun.

În concluzie, aminteşte-ţi următoarea idee: ”Nu există nimic mai scump, decât un avocat ieftin!”

PARTAJ

Persoanele care dețin un bun împreună cu alții (în coproprietate) pot obține un drept exclusiv de proprietate asupra bunurilor în cauză sau pot obține un echivalent în bani pentru cota lor parte din dreptul de proprietate asupra bunului, dacă aleg să înceteze starea de coproprietate prin partaj. Partajul este, în principal, de două feluri: exclusiv prin acord sau desfășurat în fața instanței. Ultimul va fi prezentat în cadrul acestui articol.

În esență, partajul judiciar se referă la procedura prin care coproprietatea încetează și care se desfășoară exclusiv în fața instanței. Faptul că un astfel de partaj se desfășoară în fața instanței nu înseamnă că părțile nu pot să se înțeleagă cu privire la partaj. Diferența principală se referă la organul în fața căreia se desfășoară procedura partajului: în cazul partajului judiciar, este implicată instanța.Partajul judiciar se poate face în diferite cazuri, probabil cele mai comune exemple fiind partajul în urma deschiderii moștenirii sau în urma încetării regimului comunității de bunuri, prin divorț. Totuși, chiar dacă are legătură cu momente precum deschiderea succesiunii sau divorțul (și, implicit, încetarea regimului comunității de bunuri), partajul nu e obligatoriu să se facă odată cu apariția acelor momente. Părțile pot rămâne în stare de indiviziune oricât, fiind posibilă cererea de partaj aproape oricând, conform Codului civil.Și am spus că e posibilă o astfel de cerere aproape oricând din cauză că existe anumite momente când partajul nu poate fi făcut:dacă a fost suspendat prin lege;dacă a fost suspendat prin act juridic (pentru o perioadă de maximum cinci ani);dacă a fost suspendat prin hotărâre judecătorească

.Astfel, dacă există o stare de coproprietate și nu există niciun caz de suspendare a partajului, o cerere de partaj judiciar va trebui să conțină următoarele elemente: – numele și prenumele, domiciliul sau reședința părților, codul numeric personal, semnătura;- numele, prenumele și calitatea celui care reprezintă partea în proces, iar în cazul reprezentării prin avocat, numele, prenumele acestuia și sediul profesional;- obiectul cererii și valoarea lui, după prețuirea reclamantului, atunci când acesta este evaluabil în bani, precum și modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare (existând anumite reguli specifice în materie imobiliară, dacă sunt supuse partajului anumite imobile);- arătarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea;arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere;- persoanele între care urmează a avea loc partajul, titlul pe baza căruia acesta este cerut, toate bunurile supuse partajului, valoarea lor, locul unde acestea se află, precum și persoana care le deține sau le administrează.Ca regulă, partajul se va face în natură, proporțional cu cota-parte care îi revine fiecărui coproprietar. Doar dacă acest lucru nu este posibil, se va face partajul:- prin atribuirea întregului bun unui singur fost coproprietar (sau mai multora), urmând ca acesta (aceștia) să plătească o sultă fostului (foștilor) coproprietar(i) căruia (cărora) nu i-a (le-a) fost atribuit bunul;- prin vânzarea bunului, în modul stabilit de coproprietari sau, în caz de neînțelegere, la licitație publică; prețul obținut, în urma vânzării, se va împărți între foștii coproprietari.

Contestarea proceselor verbale de contravenție în contextul stării de urgență!!

In contextul starii de urgență se impun măsuri stricte, iar prin aplicarea amenzilor se urmăreste constientizarea oamenilor să nu iasă din casă pentru previni răspândirea virusului cu excepția motivelor întemeiate. Astfel, starea de urgență și ordonanțele militare 1,2 și 3 au stabilit o serie de noi fapte contravenționale. Deasemenea amenzile au fost majorate de zeci de ori, iar prin ordonanța militară nr.4, amenda contravențională a ajuns la un minim de 2000 lei si maxim de 20.000 lei pentru persoanele fizice si minimum 10.000 lei şi maximum 70.000 lei pentru persoanele juridice.

Recomandări pentru situația ipotetică în care ați avea calitatea de contravenient, persoana fizică sau juridică:

  • Trebuie să fiți cooperant și să oferiti agentului constatator toate documentele si explicatiile solicitate;
  • In cazul in care agentul constatator intocmeste procesul verbal de constatare si sanctionare a contraventiei, insa dvs. considerati ca fapta nu exista sau sanctiunea este disproportionata, inscrieti la rubrica mentiuni orice aspect pe care il considerati util pentru a justifica pozitia dvs;
  • Semnarea de primire a procesului verbal nu constituie o recunoastere a faptei, ci atesta strict luarea la cunostinta si primirea unui exemplar al actului sanctionator;
  • Daca a existat un martor la momentul sanctionarii este important sa-i aflati numele si domiciliul pentru a fi solicitata audierea acestuia la instanta, in cadrul probei testimoniale;
  • termenul de 15 zile curge chiar din acea zi. Dacă procesul-verbal nu este înmânat pe loc persoanei amendate, ci este comunicat la domiciliu (prin poştă), termenul de 15 zile începe să curgă din ziua primirii comunicării. De precizat că, potrivit art. 41 din Decretul Președintelui României nr. 195/2020, termenele de decădere nu încep să curgă pe perioada stării de urgență. Astfel, persoanele amendate vor avea la dispoziție 15 zile de la data încetării stării de urgență pentru a decide dacă achită jumătate din amenda aplicată sau formulează plângere contravențională.
  • Potrivit art. 39 din OG 2/2001 privind regimul contravenţiilor, termenul de executare de bună voie a amenzii este de 30 de zile, care curge din ziua primiri procesului-verbal de contravenţie, dacă persoana amendată nu face plângere la instanţă împotriva lui sau din ziua în care a rămas definitivă hotărârea judecătorească prin care s-a respins plângerea formulată de cel amendat;
  • Achitarea amenzii in cuantumul de 50% din minim sau din amenda aplicata in termenul legal de 15 zile nu constituie recunoasterea faptei si nici nu poate reprezenta un motiv de respingere a plângerii contravenţionale de catre instanta de judecata;
  • In situatia in care ati achitat amenda si instanta pronunta o hotarare de admitere si anulare a actului sanctionator sau admitere in parte a plangerii si aplicarea sanctiunii AVERTISMENT, dupa ramanerea definitiva a solutiei, solicitati restituirea amenzii achitate.
  • Solicitati restituirea cheltuielilor de judecata.

Plângerea contravențională este calea de atac legala impotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii, potrivit art. 31, al. 1 din OG 2/2001. Inregistrarea plangerii se face la judecatoria in circumscriptia careia a fost constatata presupusa fapta contraventionala.

Din cauza epidemiei de COVID-19, activitatea instanțelor de judecată din țara noastră este redusa dar respectănd restricțiile impuse în această perioadă cei interesați pot în continuare să inițieze procese.

Amenzile primite in perioada stării de urgență pot fi constate deoarece multe dintre dispozitiile ordonantelor militare sunt ambigue si astfel lasa loc la abuzuri si interpretari. Deasemenea Avocatul Poporului sugerează românilor să atace în instanță amenzile imense date în timpul stării de urgență de către autorități, deoarece textele de lege par neconstituționale.

Șansele de reușită ale admiterii plângerii și pe cale de consecință a anulării amenzii, depind intotdeuna de modalitatea în care plângerea este formulată si de probele administrate in cursul cercetarii judecatoresti.

CCR. Copilul nu poate fi obligat să aibă relații personale cu părintele divorțat

În Monitorul Oficial cu numărul 685 din 20 august 2019 a fost publicată Decizia CCR nr. 18/2019 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 913 din Codul de procedură civilă.

Dispozițiile art. 913 – Refuzul minorului din Codul de procedură civilă au următorul cuprins:
„(1) Dacă executorul constată că însuși minorul refuză în mod categoric să îl părăsească pe debitor sau manifestă aversiune față de creditor, va întocmi un proces-verbal în care va consemna constatările sale și pe care îl va comunica părților și reprezentantului direcției generale de asistență socială și protecția copilului.
(2) Reprezentantul direcției generale de asistență socială și protecția copilului va sesiza instanța competentă de la locul unde se află minorul, pentru ca aceasta să dispună, în funcție de vârsta copilului, un program de consiliere psihologică, pentru o perioadă ce nu poate depăși 3 luni. Cererea se soluționează de urgență în camera de consiliu, prin încheiere nesupusă niciunei căi de atac, pronunțată cu citarea părinților și, după caz, a persoanei la care se află copilul. Dispozițiile legale privind ascultarea copilului rămân aplicabile.
(3) La finalizarea programului de consiliere, psihologul numit de instanță va întocmi un raport pe care îl va comunica instanței, executorului judecătoresc și direcției generale de asistență socială și protecția copilului.
(4) După primirea raportului psihologului, executorul va relua procedura executării silite, potrivit art. 911.
(5) Dacă și în cursul acestei proceduri executarea nu va putea fi realizată din cauza refuzului minorului, creditorul poate sesiza instanța competentă de la locul unde se află minorul în vederea aplicării unei penalități, dispozițiile art. 906 alin. (2) și (4)-(6) fiind aplicabile în mod corespunzător.”

CCR notează că ”dispozițiile legale criticate reglementează procedura de executare a hotărârilor judecătorești referitoare la minori, atunci când copilul minor a fost încredințat unuia dintre părinți, unui terț sau unei instituții de ocrotire printr-o hotărâre judecătorească, iar persoana care deține copilul încearcă să se sustragă de la executarea hotărârii, având un caracter de noutate în legislația procesual civilă.” Prin procedura reglementată, legiuitorul român nu a făcut decât să urmeze liniile jurisprudenței CEDO. ”Copilul nu poate fi obligat să aibă relații personale cu părintele divorțat, tocmai de aceea este necesară parcurgerea unei etape de consiliere psihologică prin care să se deceleze cu claritate opțiunea reală a copilului. În Hotărârea din 8 iulie 2003, pronunțată în Cauza S. împotriva Germaniei, s-a reținut că un minor în vârstă de 13 ani al reclamantului își exprimase dorința clară de a nu se vedea cu acesta, dorință pe care o menținuse timp de mai mulți ani. Instanțele naționale au considerat că a forța pe minor să îl vadă pe reclamant i-ar putea afecta grav echilibrul emoțional și psihologic. Curtea de la Strasbourg a acceptat faptul că procesul decizional proteja suficient interesele reclamantului”, subliniază instanța constituțională.