Contestarea proceselor verbale de contravenție în contextul stării de urgență!!

In contextul starii de urgență se impun măsuri stricte, iar prin aplicarea amenzilor se urmăreste constientizarea oamenilor să nu iasă din casă pentru previni răspândirea virusului cu excepția motivelor întemeiate. Astfel, starea de urgență și ordonanțele militare 1,2 și 3 au stabilit o serie de noi fapte contravenționale. Deasemenea amenzile au fost majorate de zeci de ori, iar prin ordonanța militară nr.4, amenda contravențională a ajuns la un minim de 2000 lei si maxim de 20.000 lei pentru persoanele fizice si minimum 10.000 lei şi maximum 70.000 lei pentru persoanele juridice.

Recomandări pentru situația ipotetică în care ați avea calitatea de contravenient, persoana fizică sau juridică:

  • Trebuie să fiți cooperant și să oferiti agentului constatator toate documentele si explicatiile solicitate;
  • In cazul in care agentul constatator intocmeste procesul verbal de constatare si sanctionare a contraventiei, insa dvs. considerati ca fapta nu exista sau sanctiunea este disproportionata, inscrieti la rubrica mentiuni orice aspect pe care il considerati util pentru a justifica pozitia dvs;
  • Semnarea de primire a procesului verbal nu constituie o recunoastere a faptei, ci atesta strict luarea la cunostinta si primirea unui exemplar al actului sanctionator;
  • Daca a existat un martor la momentul sanctionarii este important sa-i aflati numele si domiciliul pentru a fi solicitata audierea acestuia la instanta, in cadrul probei testimoniale;
  • termenul de 15 zile curge chiar din acea zi. Dacă procesul-verbal nu este înmânat pe loc persoanei amendate, ci este comunicat la domiciliu (prin poştă), termenul de 15 zile începe să curgă din ziua primirii comunicării. De precizat că, potrivit art. 41 din Decretul Președintelui României nr. 195/2020, termenele de decădere nu încep să curgă pe perioada stării de urgență. Astfel, persoanele amendate vor avea la dispoziție 15 zile de la data încetării stării de urgență pentru a decide dacă achită jumătate din amenda aplicată sau formulează plângere contravențională.
  • Potrivit art. 39 din OG 2/2001 privind regimul contravenţiilor, termenul de executare de bună voie a amenzii este de 30 de zile, care curge din ziua primiri procesului-verbal de contravenţie, dacă persoana amendată nu face plângere la instanţă împotriva lui sau din ziua în care a rămas definitivă hotărârea judecătorească prin care s-a respins plângerea formulată de cel amendat;
  • Achitarea amenzii in cuantumul de 50% din minim sau din amenda aplicata in termenul legal de 15 zile nu constituie recunoasterea faptei si nici nu poate reprezenta un motiv de respingere a plângerii contravenţionale de catre instanta de judecata;
  • In situatia in care ati achitat amenda si instanta pronunta o hotarare de admitere si anulare a actului sanctionator sau admitere in parte a plangerii si aplicarea sanctiunii AVERTISMENT, dupa ramanerea definitiva a solutiei, solicitati restituirea amenzii achitate.
  • Solicitati restituirea cheltuielilor de judecata.

Plângerea contravențională este calea de atac legala impotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii, potrivit art. 31, al. 1 din OG 2/2001. Inregistrarea plangerii se face la judecatoria in circumscriptia careia a fost constatata presupusa fapta contraventionala.

Din cauza epidemiei de COVID-19, activitatea instanțelor de judecată din țara noastră este redusa dar respectănd restricțiile impuse în această perioadă cei interesați pot în continuare să inițieze procese.

Amenzile primite in perioada stării de urgență pot fi constate deoarece multe dintre dispozitiile ordonantelor militare sunt ambigue si astfel lasa loc la abuzuri si interpretari. Deasemenea Avocatul Poporului sugerează românilor să atace în instanță amenzile imense date în timpul stării de urgență de către autorități, deoarece textele de lege par neconstituționale.

Șansele de reușită ale admiterii plângerii și pe cale de consecință a anulării amenzii, depind intotdeuna de modalitatea în care plângerea este formulată si de probele administrate in cursul cercetarii judecatoresti.